În toate situațiile în care soții nu încheie o convenție matrimonială și nu optează pentru alegerea altui regim matrimonial, relațiile patrimoniale ale acestora se vor conduce după regulile comunității legale. În principiu, pentru existența valabilă a acestui regim matrimonial, nu este necesara încheierea unei convenții matrimoniale. Proprietatea comună a soților este una devalmasa, bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți fiind, de la data dobândirii lor, bunuri comune.
Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soţ:
a) bunurile dobândite prin moştenire legală, legat sau donaţie, cu excepţia cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune;
b) bunurile de uz personal;
c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri;
d) drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creaţiilor sale şi asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat;
e) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi alte asemenea bunuri;
f) indemnizaţia de asigurare şi despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soţi;
g) bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum şi bunul dobândit în schimbul acestora;
h) fructele bunurilor proprii.
În cazul în care se adoptă comunitatea convenţională, convenţia matrimonială se poate referi la unul sau mai multe dintre următoarele aspecte:
a) includerea în comunitate, în tot ori în parte, a bunurilor dobândite sau a datoriilor proprii născute înainte ori după încheierea căsătoriei, cu excepţia bunurilor de uz personal si a celor destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri;
b) restrângerea comunităţii la bunurile sau datoriile anume determinate în convenţia matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite ori, după caz, născute înainte sau în timpul căsătoriei, cu excepţia obligaţiilor prevăzute la art. 351 lit. c) NCC ( obligaţiile asumate de oricare dintre soţi pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei);
c) obligativitatea acordului ambilor soţi pentru încheierea anumitor acte de administrare; în acest caz, dacă unul dintre soţi se află în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau se opune în mod abuziv, celălalt soţ poate să încheie singur actul, însă numai cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de tutelă;
d) includerea clauzei de preciput; executarea clauzei de preciput se face în natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin echivalent, din valoarea activului net al comunităţii;
e) modalităţi privind lichidarea comunităţii convenţionale.
În măsura în care prin convenţie matrimonială nu se prevede altfel, regimul juridic al comunităţii convenţionale se completează cu dispoziţiile legale privind regimul comunităţii legale.
Acest regim presupune ca fiecare dintre soţi este proprietar exclusiv în privinţa bunurilor dobândite înainte de încheierea căsătoriei, precum şi a celor pe care le dobândeşte în nume propriu după această dată.
Prin convenţie matrimonială, părţile pot stipula clauze privind lichidarea acestui regim în funcţie de masa de bunuri achiziţionate de fiecare dintre soţi în timpul căsătoriei, în baza căreia se va calcula creanţa de participare. La adoptarea acestui regim, notarul public întocmeşte un inventar al bunurilor mobile proprii, indiferent de modul lor de dobândire. Se poate întocmi un inventar şi pentru bunurile mobile dobândite în timpul separaţiei de bunuri. În toate cazurile, pentru opozabilitate faţă de terţi, inventarul se anexează la convenţia matrimonială, supunându-se aceloraşi formalităţi de publicitate ca şi convenţia matrimonială.
Bunurile dobândite împreună de soţi aparţin acestora în proprietate comună pe cote-părţi, în condiţiile legii. Alegerea regimului matrimonial se face prin încheierea unei convenții matrimoniale. Aceasta este deci actul juridic prin care soții sau viitorii soți determină condițiile aplicabile regimului lor matrimonial. Sub sancțiunea nulității absolute, convenția matrimonială trebuie sa fie încheiata în formă autentică, în fața notarului public, astfel cum se dispune prin art. 330 din noul cod civil.
Condițiile modificării convenționale a regimului matrimonial
Două sunt condițiile pe care legea le cere pentru ca o asemenea modificare să fie posibilă :
– trecerea a cel puțin un an de la încheierea căsătoriei
– respectarea condițiilor referitoare la convențiile matrimoniale
Modificarea regimului matrimonial în timpul căsătoriei presupune parcurgerea mai multor etape:
a. Decizia de modificare a regimului matrimonial, atunci când soții constată că regulile patrimoniale la care sunt supuși nu mai corespund situației lor concrete.
b. Alegerea prin acordul mutual al soților a noilor reguli aplicabile, eventual a noului regim matrimonial.
c. Încetarea efectelor vechiului regim matrimonial prin încheierea actului de lichidare – etapă care se poate realiza, în principiu, atât prin buna învoială, prin încheierea unui act în formă autentică, cât și prin intermediul instanței de judecată. Se suprapune, practic, cu încheierea actului de lichidare a regimului matrimonial.
d. Începutul producerii efectelor noului regim matrimonial – etapă care se realizează prin încheierea convenției matrimoniale în formă autentică, act care determina însuși momentul de început al noului regim matrimonial.