Vânzarea este contractul prin care vânzătorul transmite sau, după caz, se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preţ pe care cumpărătorul se obligă să îl plătească. Poate fi, de asemenea, transmis prin vânzare un dezmembrământ al dreptului de proprietate sau orice alt drept.
Dispoziţiile privind obligaţiile vânzătorului se aplică, în mod corespunzător, obligaţiilor înstrăinătorului în cazul oricărui alt contract având ca efect transmiterea unui drept, dacă din reglementările aplicabile acelui contract sau din cele referitoare la obligaţii în general nu rezultă altfel.
Orice bun poate fi vândut în mod liber, dacă vânzarea nu este interzisă ori limitată prin lege sau prin convenţie ori testament. Preţul constă într-o sumă de bani. Acesta trebuie să fie serios şi determinat sau cel puţin determinabil. În lipsă de stipulaţie contrară, cheltuielile pentru încheierea contractului de vânzare sunt în sarcina cumpărătorului.
Este contractul prin care, cu intenţia de a gratifica, o parte, numită donator, dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părţi, numită donatar.
Donaţia se încheie prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Bunurile mobile care constituie obiectul donaţiei trebuie enumerate şi evaluate într-un înscris, chiar sub semnătură privată, sub sancţiunea nulităţii absolute a donaţiei.
În scop de informare a persoanelor care justifică existenţa unui interes legitim, notarul care autentifică un contract de donaţie are obligaţia să înscrie de îndată acest contract în registrul naţional notarial, ţinut în format electronic, potrivit legii. Dispoziţiile în materie de carte funciară rămân aplicabile. Donaţia nu este valabilă atunci când cuprinde clauze ce permit donatorului să o revoce prin voinţa sa.
Astfel, este lovită de nulitate absolută donaţia care:
a) este afectată de o condiţie a cărei realizare depinde exclusiv de voinţa donatorului;
b) impune donatarului plata datoriilor pe care donatorul le-ar contracta în viitor, dacă valoarea maximă a acestora nu este determinată în contractul de donaţie;
c) conferă donatorului dreptul de a denunţa unilateral contractul;
d) permite donatorului să dispună în viitor de bunul donat, chiar dacă donatorul moare fără să fi dispus de acel bun. Dacă dreptul de a dispune vizează doar o parte din bunurile donate, nulitatea operează numai în privinţa acestei părţi.
Contractul poate să prevadă întoarcerea bunurilor dăruite, fie pentru cazul când donatarul ar predeceda donatorului, fie pentru cazul când atât donatarul, cât şi descendenţii săi ar predeceda donatorului. În cazul în care donaţia are ca obiect bunuri supuse unor formalităţi de publicitate, atât dreptul donatarului, cât şi dreptul de întoarcere sunt supuse acestor formalităţi. În cazul donaţiei cu sarcini, în limita valorii acestora, donatorul răspunde pentru evicţiune ca şi vânzătorul. Donaţia poate fi revocată pentru ingratitudine şi pentru neexecutarea fără justificare a sarcinilor la care s-a obligat donatarul. De asemenea, orice donaţie încheiată între soţi este revocabilă, insa numai în timpul căsătoriei.
Împrumutul de consumaţie este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile şi consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeaşi sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeaşi natură şi calitate.
Atunci când o persoană acordă un împrumut fără a o face cu titlu profesional, nu îi sunt aplicabile dispoziţiile legale privind instituţiile de credit şi instituţiile financiare nebancare. În lipsa unei stipulaţii contrare, împrumutul se prezumă a fi cu titlu gratuit. Cel mai adesea întâlnit în practică este împrumutul unor sume de bani. Trebuie să se țină seama însă de faptul că nu se poate dispune o dobândă mai mare decât limita admisă legal, care se stabilește prin legi speciale.
Contractul de comodat este acel contract cu titlu gratuit prin care o parte ( împrumutator/comodant) remite un bun celeilalte părți (împrumutat/comodatar), pentru a se folosi de acel bun, cu obligația de a-l restitui după trecerea unui anumit termen. Contractul de comodat poate avea ca obiect orice fel de bunuri, mobile sau imobile. Partea care primește bunul are obligația de a-l păstra și conserva, precum și de a-l remite proprietarului la expirarea termenului .
Contractul de închiriere reprezintă contractul prin care una dintre părți, locatorul, se obligă să asigure locatarului folosința unui bun, pentru o anumită perioada de timp, în schimbul unei sume de bani numită chirie. Chiria poate fi reprezentată și de alte bunuri sau prestații. Durata maximă a locațiunii este de 49 de ani. La încetarea locațiunii, locatarul este obligat să restituie bunul locatorului în starea în care s-a aflat în momentul încheierii contractului de locațiune.
Prin contractul de întreținere o parte se obligă să efectueze în folosul celeilalte părți sau al unui anumit terț prestațiile necesare întreținerii și îngrijirii pentru o anumită durată. Dacă prin contract nu s-a prevăzut durata întreținerii ori s-a prevăzut numai caracterul viager al acesteia, atunci întreținerea se datorează pentru toată durata vieții creditorului întreținerii. Contractul de întreținere se încheie în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute. Debitorul întreținerii datorează creditorului prestații stabilite în mod echitabil ținându-se seama de valoarea capitalului și de condiția socială anterioară a creditorului. Debitorul este obligat în special să asigure creditorului hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, menaj, precum și folosința unei locuințe corespunzătoare. Întreținerea cuprinde, de asemenea, îngrijirile și cheltuielile necesare în caz de boală. În cazul în care întreținerea are caracter viager sau atunci când creditorul decedează în cursul duratei contractului, debitorul are obligația să îl înmormânteze. Întreținerea continuă a fi datorată în aceeași măsură chiar dacă, în cursul executării contractului, bunul care a constituit capitalul a pierit total sau parțial ori și-a diminuat valoarea, dintr-o cauză pentru care creditorul întreținerii nu este ținut să răspundă.
Schimbul este contractul prin care fiecare dintre părți, denumite copermutanți, transmite sau, după caz, se obligă să transmită un bun pentru a dobândi un altul.
Dispozițiile privitoare la vânzare se aplică, în mod corespunzător, și schimbului. Fiecare dintre părți este considerată vânzător, în ceea ce privește bunul pe care îl înstrăinează, și cumpărător, în ceea ce privește bunul pe care îl dobândește. Cheltuielile schimbului în lipsă de stipulație contrară, părțile suportă în mod egal cheltuielile pentru încheierea contractului de schimb.
Promisiunea de vânzare este un contract prin care părțile se obligă să încheie un contract definitiv de vânzare. Se vor stipula toate clauzele contractului final, inclusiv prețul, modalitate de plată a prețului și obiectul derivat al contractului de vânzare.